Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați, prin Serviciul Cercetare, Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare, a organizat în perioada 10-11 octombrie, ediţia a VIII-a a Concursului Naţional de film etnografic şi imagini-document Ipostaze Etnografice 2017, eveniment ce și-a propus cunoaşterea, aprecierea şi promovarea valorilor culturii populare românești.
Prima zi, 10 octombrie, a fost dedicată proiecțiilor de film iar în 11 octombrie, a avut loc vernisajul fotografiilor expuse și festivitatea de premiere a câștigătorilor, ambele evenimente desfășurându-se în „Salonul Artelor”. La acest eveniment au participat zeci de pasionați de arta populară, film și fotografie, precum și elevi de liceu din Galați, dornici să cunoască obiceiurile populare autentice ale acestui popor. Competiţia, la care au participat concurenţi din toate colţurile ţării, a evidenţiat patrimoniul cultural imaterial prin intermediul fotografiilor şi al filmelor cu tematică etnografică, încurajând producţia cinematografică de acest gen. Juriul, format din reprezentanți de seamă ai artei populare românești, prezidat de Iuliana Titov, șef Serviciu Muzeul de Etnografie și Artă Populară, din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, a vizionat 16 filme etnografice realizate de către participanți din Maramureș, Tulcea, Argeș, Galați, Brașov, Suceava, Bihor, Târgu Mureș, Sibiu etc.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, manager Dr. Ștefan Mariș, a obținut Premiul II, cu filmul „Fărșangul la Dămăcușeni”. Scenariul și textul îi aparțin etnologului Corina Isabella Csiszár, filmările au fost realizate de către consultantul artistic Felician Săteanu iar montajul și sunetul îi aparțin muzicologului Florin Ioan Avram.
Filmul premiat prezintă un vechi obicei al locului care se practică în Dămăcușeni, unicul sat maghiar din Țara Lăpușului, tradiţia păstrându-se vie şi nealterată până în zilele noastre, producţia reuşind să surprindă într-un mod inedit atât performarea lui actuală, cât şi mărturii ale celor care l-au trăit în urmă cu zeci de ani. Fărșangul reprezintă un ritual de alungare a iernii, preluat de la sași, și organizat în șezători în perioada dintre Bobotează şi Miercurea Cenuşii, zi care marchează începutul Postului Paştelui. Momentul culminant al Farşangului era acela de ingropare a iernii și a viciilor, la Lăsata Secului. Din cauza schimbărilor care au intervenit la nivelul comunităţii rurale, o dată cu dispariția șezătorilor, Farșangul se practică astăzi la căminul cultural din sat. În centrul solemnității stă păpușa ritualică de dimensiuni umane, confecționată din paie de grâu, ca imagine universală a agriculturii, și a fertilității. Grâul reprezintă cel mai sacral aliment în spaţiul european, simbol al nașterii, morţii şi reînvierii, cinstit în ceremoniile magice din cele mai vechi timpuri. Mascoida preia în mod magic asupra sa încărcătura viciilor omenești a spiritelor malefice, a păcatelor săvârșite de către comunitatea sătească, în perioada câșlegilor. Prin acest gest ritualic, sătenii se crede că vor intra neîntinați în postul Paștelui. Sărbătoarea ne amintește de Saturnaliile antice, în care ordinea firească a lucrurilor era răsturnată.
Apar glume și trăsnăi în această perioadă și pentru a nu fi recunoscuți, sătenii inventivi se maschează cât mai interesant, precum în cadrul ceremoniilor antice. Dansurile cu măști sunt legate de riturile agrare, nupțiale, inițiatice și funerare, la care participă cei vii și cei morți iar masca posedă o putere magică împotriva maleficului. Această sărbătoare a măştilor dezvăluie o altă realitate, în care firescul lucrurilor lasă loc exagerărilor şi grotescului. Masca devine obiect ritual, purtătorul măștii identificându-se cu personajul pe care îl reprezintă.
Păpușa ritualică, acoperită cu un giulgiu, este așezată pe masă pe un suport din lemn și i se organizează o slujbă înmormântare simbolică, după tiparul înmormântărilor din sat. Moartea mascoidei reprezintă o adevărată cosmogonie ce regenerează timpul și spațiul. Se înmormântează iarna și obiceiurile acesteia, sugerând reinstaurarea primăverii mult așteptate. În carnavalurile populare, moartea i se asociază inițierii, pregătind trecerea la o nouă stare, atât a omului cât și a naturii. După slujba de înmormântare, păpușa este purtată pe brațe de către halot vivok (purtătorii morților), până la drumul principal al satului, unde va fi incinerată. Sacrificarea păpușii prin arderea ei în focul ritualic, evidențiază venirea primăverii, dar și moartea și renașterea ființei umane, purificată de păcate și pregătită pentru intrarea în postul Mare.
Etnolog C.J.C.P.C.T. Maramureș, Corina Isabella Csiszár
