Prezenţe maramureşene la Colocviile Patrimoniului Cultural Imaterial

Prezenţe maramureşene la Colocviile Patrimoniului Cultural Imaterial

În perioada 23 – 25 octombrie 2018, la Botoşani, s-a desfăşurat cea de-a XXIV-a ediţie a Colocviilor Patrimoniului Cultural Imaterial, organizate de Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, şi în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani.
Tema acestei reuniuni ştiinţifice a fost Patrimoniu cultural imaterial – identitate şi valoare, iar subiectele dezbaterilor au vizat: Patrimoniu românesc la 100 de ani de la Marea Unire; Valori ale culturii populare; Cercetare aplicată, monitorizare, promovare şi salvgardare a elementelor de patrimoniu cultural imaterial; Inventarul/registrul elementelor de patrimoniu cultural imaterial vii.
La această ediţie a Colocviilor Patrimoniului Cultural Imaterial, au participat specialişti de la Institutul Naţional al Patrimoniului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cadre didactice şi cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare – Facultatea de Litere, Universitatea din Piteşti, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, reprezentanţi ai centrelor judeţene pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale/centrelor culturale din judeţele: Cluj, Iaşi, Prahova, Maramureş, Suceava, muzeografi din judeţele Argeş şi Sibiu, precum şi specialişti de la Biblioteca Judeţeanǎ „Lucian Blaga” Alba şi Forumul Cultural al Râmnicului.
Problematica patrimoniului cultural maramureşean a fost expusă în cadrul acestor colocvii de către conf. univ. dr. Delia Suiogan, prodecan al Facultăţii de Litere din Baia Mare şi de drd. Florin-Vasile Pop, şef birou Conservare-Promovare, în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi cadru didactic asociat la Facultatea de Litere din Baia Mare.

Comunicarea intitulată „Înţelegerea înţelegerii” ca modalitate de cercetare şi de valorificare a patrimoniului cultural imaterial, susţinută de către dr. Delia Suiogan a adus în discuţie necesitatea de realizare a unei interpretări corecte a unor texte, structuri de motive folclorice etc., prin contextualizări corecte, fapt ce va contribui real la valorificarea unor elemente de patrimoniu cultural imaterial. Astăzi, declinul tradiţiilor culturale şi criza sensului cauzată de acesta generează în societatea contemporană din ce în ce mai mult necesitatea căutării sensului, restaurarea şi reinstaurarea acestuia, acţiuni privite ca modalităţi de realizare a înţelegerii corecte a faptelor culturale de patrimoniu.

Subiectul prezentat de către drd. Florin-Vasile Pop a vizat relaţia comunităţilor tradiţionale cu monumentele istorice, în special cu bisericile de lemn în care nu se mai oficiază serviciul religios permanent. Lucrarea a expus particularităţile monumentelor din Ţara Lăpuşului, cercetate în cadrul proiectului „Biserici de lemn din Ţara Lăpuşului. Tururi Virtuale”, derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Facultatea de Litere Baia Mare şi AedilisProiect. Rezultatele acestui proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional vor fi publicate pe un portal web la sfârşitul lunii noiembrie 2018.
Lucrările acestui colocviu ştiinţific, organizat cu profesionalism de Institutul Naţional al Patrimoniului, fac parte din programele naţionale dedicate Centenarului Marii Uniri şi a Anului European al Patrimoniului Cultural. (g.m.)

Sursa: Graiul Maramureşului (http://www.graiul.ro/2018/10/27/prezente-maramuresene-la-colocviile-patrimoniului-cultural-imaterial/)

Pin It on Pinterest

Share This