Despre oierit în aste vremuri cu baiuri: din Lăpuș, Nicolae Pop – 29 aprilie 2020

Despre oierit în aste vremuri cu baiuri: din Lăpuș, Nicolae Pop – 29 aprilie 2020

Se apropie vremea stânilor și a măsurișului oilor, așa că am stat de vorbă cu un cunoscut cioban din satul Lăpuș, Nicolae Pop, căruia sătenii și cunoscuții îi spun Dinu.

Nicolae Pop este un vechi colaborator al Centrului nostru, un iscusit păcurar, bun cunoscător al tradițiilor populare din satul său, care luptă pentru păstrarea și promovarea obiceiurilor populare și în special a dansului lăpușean, fiind și conducătorul ansamblului: „Doina Lăpușului.”

L-am întrebat cum s-au adaptat sătenii în aste vremuri cu baiuri. Și lapusenii, oameni înțelepți, se pare că au înțeles cât e de important să stea acasă.

Ne spune Nicolae Dinu: „nu vezi amu pă nime’ pă drum, tăți șed în casă și așteaptă să treacă coronavirusu. Mă întreabă și tinerii mei de la dansuri când facem repetiții. Li-i dor, abd’ia așteaptă, mai ales niște băieți care îs studenți la Cluj. Zilele astea să urcă cu oile, îs care fac stâni mai sus, altele să fac mai jos. Urcă ciobanu cu ele dimineață bună și la ora 8 încep de muls. Până sara gată. Și până a doua zi dim’in’eata nu să mai mulg. A doua zi mărg oamin’ii și fiecare își mulge oile lui.

 

Amu, în vremurile ieste, să lasă spații între strungi. O strungă e la un metru distanță de cealaltă, da amu’ mulg tăt la două strunguri, ca să rămână distanță de doi metri între oamin’i. Mulg tăt la două strunguri și o strungă să închid’e. Un cioban are 90 de oi, altu are 60 și bagă tot câte doi oamin’i laolaltă oile. Mere și popa să facă slujbă și să sfințască oile și strungile, că are și popa oile lui. Și măcar la Sofron (un cioban), a mere. Apoi popa coboară. Oamin’ii mărg și măsoară lapt’ile și apoi vin pa vale în jos. Înainte, să făcea petrecere cu mâncare și joc, da amu nu să mai face…”

 

Cercetare: Corina Isabella Csiszar

Tematica: oierit în Țara Lăușului; ocupații de primăvară

Performer: Nicolae Pop, Lăpuș

Foto: Costas Dumitrescu, Felician Săteanu

Pin It on Pinterest

Share This