Din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să atragă binele și armonia în viețile lor. În preajma sărbătorilor, își pregătesc în primul rând casele prin curățenie generală pentru aceste ritualuri. Vor să scape de toată energia negativă care s-a acumulat de-a lungul anului și să influențeze pozitiv noul an. Întreaga comunitate tradițională este implicată în acest proces.
Sărbătoarea este o comunicare între cer și pământ. Bondroșii practică un dans arhaic, prin sărituri care simbolizează ascensiunea spre cer iar prin zgomotul creat invocă moșii și strămoșii să protejeze casele. Observăm importanța pe care o are sunetul și auzul în cadrul acestui ritual. Zgomotele produse de droange devin rituri magice, stabilindu-se un contact cu spiritele care protejează satul, respectiv orașul de spiritele malefice. „Prin poziția limbii care lovește în pereții săi, clopotul evocă poziția a tot ceea ce este suspendat între cer și pământ, stabilind astfel o comunicare între ele. Dar el deține si puterea de a intra în relație cu lumea subterană.”[1]
Bondroșii pornesc de cu seară pe ulițele satelor cu mult entuziasm. Este un ritual istovitor, care cere multă energie. Prin sunetele produse de droange se realizează o purificare energetică a spațiului, se alungă spiritele rele, iar din perspectiva omului contemporan am putea spune că se alungă energiile negative.
„Brondosii se leaga de mitul stramosilor prin jocurile pe care le fac și zgomotul droangelor. Ei aleargă pe străzi, pe ulițe și își scutură droangele, pentru că gonesc spiritele, acum purifică spațiul. Se trece din vechiul an într-un nou an, se trece dintr-un spațiu profan într-un spațiu sacru. Și spațiul se purifică cu zgomote de tălăngi, de bici”. (Pamfil Biltiu)
Dansul este completat de colindat din casă în casă, mergând mai ales pe la casele fetelor nemăritate. Ritualul are așadar și scop fertilizator. Bondroșii ating în special fetele cu biciul, acesta fiind și un simbol falic.
Termenul de bondroș,-i (s.m.) denumeste un „om mascat, acoperit cu piei de animale (bondă, bundă), încins cu o curea de care sunt legate talăngi”[2]. Este asemănător cu termenul bondrus din maghiară, care înseamnă „mascat”. „Bondă, e (bundă), s.f. -Piesă de port care se pune peste cămașă, scurtă, fără mâneci și încheiată în față; tricotată, țesută, din postav sau din piele (Bănățeanu 1965). Adesea este confundată cu guba.[3]”
Brondoșii se îmbracă în costum popular, cămașă albă și gatii, iar masca e din piele de oaie, fiind o reprezentare zoomorfă a moșilor și strămoșilor. Deghizarea cu măști hidoase, înfricoșătoare cu scopul de a speria, de a alunga răul, este o practică foarte veche, fiind cunoscută din antichitate. În orașul Cavnic, acest obicei a devenit reprezentativ pentru sărbătorile de iarnă și este considerat unic în Maramureș, deoarece este legat de un eveniment istoric din anul 1717 când brondoșii au speriat hoardele de tătari, existând și un monument ridicat în cinstea acestei victorii împotriva tătarilor, „Stâlpul Tătar”.
Referent Poduț Maria Mirela
Foto: Gabriel Motica
[1] Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Editura Polirom, 2009, p. 256.
[2] Dorin Ștef, Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, Editura Ethnologica, 2011, p. 21.
[3] Idem.