Un proiect cultural are laița din Maramureș ca personaj principal. Demarat în 2020 de Asociația Culori Unite, proiectul „LAVIȚA – BANCA AMBASADOARE A MARAMUREȘULUI” a adunat, de-a lungul unui an, câteva organizații și instituții partenere, dornice să se implice în activitatea de cercetare a acestei piese de mobilier țărănesc. De curând, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș s-a alăturat proiectului.
Pe vremuri, în casa țărănească din Maramureș, mobilierul era făcut numai din lemn și doar de meșterii satului. Printre piesele de mobilier, mult mai puțin diverse decât în zilele noastre, dar neîndoielnic mai trainice, LAVIȚA (sau laița, cum îi zic localnicii) avea locul ei cu greutate. Pe ce să stea oamenii, dacă nu pe laviță? că doar nu erau atâtea scaune cum sunt azi, de fotolii ce să mai vorbim… Ba mai mult, pentru unii slujea și la dormit, căci nici paturi nu erau atâtea.
Care era rolul laiței maramureșene de demult? Cine o făcea? Unde se așeza? Și ce loc ocupă ea în godpodăria de azi (căci har Domnului, nu s-au aruncat toate pe foc)? Cum ar putea fi încă pusă în valoare? Sunt întrebări la care urmărește să se răspundă prin proiectul „LAVIȚA – BANCA AMBASADOARE A MARAMUREȘULUI”, demarat la începutul anului 2020 de către Asociația Culori Unite, în parteneriat cu Editura Saga și Rosfera.
Susținut, inițial, de Municipiul Baia Mare, proiectului i s-au alăturat, cu timpul și alte instituții preocupate de zestrea maramureșeană. Așa se face că de curând, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș a devenit unul dintre partenerii proiectului.
Ce se urmărește prin acest acord de parteneriat? Promovarea valorilor patrimoniului cultural al Maramureșului, creșterea conștientizării locuitorilor din Maramureș privind valorile culturale ale zonei și, nu în ultimul rând, interconectarea celor care activează în domenii ale industriilor creative în Maramureș, în speranța că generațiile actuale de creativi vor găsi inspirație în creativitatea maramureșenilor de altădată.
Lavița maramureșeană este o lume încărcată de simboluri încrestate în lemn, de povești, amintiri și pățanii. O piesă de mobilier aparent banală are un trecut și implicit, multe de istorisit. Proiectul ”LAVIȚA – banca-ambasadoare a Maramureșului” dorește și să realizeze o colecție de asemenea istorisiri, un clasor cu amintiri de pe laiță. Aveți asemenea amintiri? De la vreo șezătoare, o sărbătoare sau dintr-o zi oarecare? Ați spus povești pe laiță? De-abia așteptăm să ni le spuneți și nouă.
Așteptăm amintiri și fotografii într-un mesaj privat trimis pe pagina www.facebook.com/banca.maramureseana sau www.facebook.com/culturatraditionala.
CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text și foto: Rada Pavel