Anul trecut, de Ziua Eroilor, anunțam lansarea albumului „Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial”, o lucrare amplă, realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Culturii, în cadrul Programului CENTENAR.
Anul acesta, în pre-ziua Eroilor, vă anunțăm, cu emoție, că lucrarea noastră a fost premiată!
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regia Maria” i-a acordat „𝐌𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐏𝐫𝐞𝐦𝐢𝐮 𝐂𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐨𝐫 𝐕𝐢𝐫𝐠𝐢𝐥 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐃𝐫𝐚𝐠𝐚𝐥𝐢𝐧𝐚”, în cadrul unei festivități ce a avut loc la București ieri, 8 iunie, 2021.
Suntem deosebit de onorați de o asemenea recunoaștere și adresăm mulțumirile noastre celor care s-au implicat atât în realizarea acestei lucrări, cât și în promovarea și aprecierea ei la nivel național.
Dorim, în acest context, să vă propunem o întoarcere în timp, prezentându-vă un scurt istoric al acestui onorant premiu:
În 2018, când se aniversau 100 de ani de la Marea Unire, se năștea proiectul: „Eroii Maramureșului. Eroii României Mari”, implementat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și finanțat de Ministerul Culturii, în cadrul Programului CENTENAR.
În 2019, prin acest proiect, s-a desfășurat o amplă cercetare de teren, menită să identifice, să inventarieze și să documenteze monumentele din județul Maramureș închinate Eroilor Marelui Război. Acțiunea de cercetare a fost coordonată de instituția noastră, demersul fiind sprijinit de o serie de instituții partenere (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare, Muzeul Maramureșean Sighetu Marmației) și colaboratori (primăriile din județ, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Maramureș, Serviciul Județean Maramureș al al Arhivelor Naționale).
Rezultatele acestei cercetări devin vizibile în mai 2020, când se lansează (virtual) albumul Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial. Cu un text introductiv semnat de regretatul prof. dr. Ștefan Mariș și un studiu realizat de Lucia Pop, muzeograf, albumul cuprinde 185 de pagini în care sunt descrise, prin text și imagine, 157 de monumente din 126 de localități ale județului. Volumul și-a propus să aducă în atenția noastră, a tuturor, monumentele Maramureșului care, deși au fost ridicate „întru amintire”, au căzut, nu de puține ori, în uitare.
La final de proiect, în vara lui 2020, se realiza un scurt film despre toate cele de mai sus: despre Eroii Primului Război Mondial, despre monumentele dedicate lor, despre album și despre proiect. Filmul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=HL5Wf-OrxRU&t=670s
De asemenea, în aceeași perioadă, a fost lansat website-ul https://monumenteeroi.cultura-traditionala.ro/ , dedicat, și el, memoriei Eroilor.
Lucrarea noastră este selecționată pentru jurizare la ediția a VII-a – 2020 a premiilor anuale acordate de Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” celor mai bune lucrări având ca domeniu de cercetare participarea Armatei Române pe câmpurile de luptă ale războaielor din 1877-1878; 1913; 1916-1919; 1941-1945.
În primăvara lui 2021, juriul format din: general-maior (r) prof. univ.dr. Visarion Neagoe (președinte), prof. univ. Dr. Ioan Scurtu, colonel (r) prof.univ. dr. Petre Otu, colonel (rtf) prof. univ. Dr. Alexandru Oșca, colonel conf. Univ. Dr. Florin Șperlea, general de brigadă (rtr) Grigore Buciu și colonel (r) Dumitru Roman hotărăște ca Marele Premiu „Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în valoare de 1000 Dolari SUA, să se acorde volumelor Monumente din judeţul Maramureş închinate eroilor din Primul Război Mondial, ediţie coordonată de prof. dr. Ştefan Mariş, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2020 și Amintiri din război, Ediţie îngrijită de Eugen Negrici, Editura Humanitas, Bucureşti.
Marți, 8 iunie 2021, în cadrul Galei Premiilor „Cultul Eroilor”, organizată la Galeria Artelor a Cercului Militar Național din București, lucrarea noastră a fost prezentată publicului de către președintele juriului, general-maior (r) prof. univ.dr. Visarion Neagoe. Premiul a fost înmânat dlui Florin Avram, referent în cadrul CJCPCT Liviu Borlan Maramureș și reprezentantul instituției la această ceremonie. Prin intermediul colegului nostru, vă putem prezenta câteva imagini de la festivitatea de premiere.
Le mulțumim încă o dată tuturor celor care au făcut ca acest proiect, acest volum, iar apoi, acest premiu să existe. Ne exprimăm, de asemenea, cu acest prilej, respectul și recunoștința față de Eroii noștri.