În perioada 22-24 iunie 2024, în orașul Breaza, județul Prahova, pe scena din Parcul „Constantin Brâncoveanu”, a avut loc cea de a XI – a ediție a Festivalului Concurs de Folclor „Cânt și Joc la Breaza”, cu participare Internațională. Festivalul a fost organizat de Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Breaza, Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Centrul Județean de Cultură Prahova şi Centrul Cultural „Ion Manolescu” Breaza. Au participat Ansambluri folclorice de copii și tineri din 17 județe ale țării, dar și reprezentanți din Bulgaria, Republica Moldova, Turcia, Ucraina, Macedonia, cât și cele ale comunităților tătărești (Constanța) și elene (Prahova). Au fost prezenți un număr de aproximativ 500 de participanți. Scopul acestor tip de manifestări este conservarea valorilor lăsate de strămoși și crearea unei legături strânse între trecut şi viitor, conștientizarea copiilor și tinerilor asupra misiunii acestora de mesageri ai folclorului prin intermediul portului, dansului și muzicii, astfel încât să păstreze și să transmită tezaurul cultural, generațiilor viitoare.

                Concursul s-a desfășurat pe mai multe secțiuni și categorii de vârstă: secțiunea, dansuri tradiționale românești, soliști vocali, soliști instrumentiști, grupuri vocale, obiceiuri și fanfare, fiecare la categorii de vîrstă 12-15 ani, respectiv 15-19 ani. Județul Maramureș a fost reprezentat de Ansamblul Folcloric „Nicoară Timiș” din Dragomirești, instructor Duli Babici Tudor și Ion Font, directorul Casei de Cultură „Victoria Darvai”, Dragomirești. Ansamblul a participat la 3 secțiuni de concurs obținând următoarele premii: dansuri tradiționale românești, Ansamblul Folcloric „Nicoară Timis” –  premiul  I, soliști vocali, Amalia Șimon – premiul I, soliști instrumentiști, (vioară), Dunca Bogdan Luca – premiul I și (saxafon) Mariș Daniel – Premiul III, toți la secțiunea de vârstă 12–15 ani. Deci trei premii întâi și un premiu trei la un singur Festival, ceea ce nu este puțin lucru. Invitația grupului din Dragomirești, a fost făcută prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, care a decis ca ei să fie delegația care să reprezinte Maramureșul la acest prestigios Festival-Concurs. La solicitarea Primăriei Dragomirești pentru buna desfășurare, coordonare și reprezentare, grupul a fost însoțit si de referent prof. Grigore Simionca, maestru coregraf din cadrul C.J.C.P.C.T. „Liviu Borlan”, care și-a adus aportul la ridicarea nivelului artistic în vederea obținerii premiilor. „Este o mândrie și o onoare să ști că un Ansamblu din Maramureș, precum „Nicoară Timiș” din Dragomirești a obținut atâtea premii, promovând și făcând cunoscută cultura tradițională maramureșeană nu numai la nivel local, ci și național și internațional. Este meritul instructorilor și coordonatorilor, a tinerilor artiști care s-au dăruit trup și suflet cu o atitudine și un comportament exemplar. Felicitări vouă, pentru succesul realizat, felicitări părinților, Primăriei și Consiliului Local Dragomirești pentru sprijin și pentru faptul că a făcut posibilă deplasarea în condiții foarte bune. (G. Simionca). A fost un festival de mare anvergură, cu Ansambluri de mare valoare și prestație de un înalt nivel artistic. Organizatorii prin prezența directorului festivalului, d-na prof. Maricica Gâța, a ținut în mod special să felicite grupul din Maramureș pentru prezență, apreciind originalitatea și frumusețea costumelor, a cântecelor și jocurilor tradiționale specifice zonei, dar și pentru prestația de înaltă ținută artistică autentică.

                Felicitări organizatorilor și tuturor celor care s-au implicat la buna desfășurare a Festivalului și așteptăm ediția următoare.        

Text: Grigore Simionca            

Foto: Ioana Font

 

Pin It on Pinterest

Share This
?>