La Băile Herculane, Institutul Național al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identității Naționale, al Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Caraş-Severin și al Consiliului Județean Caraş-Severin, a organizat în perioada 31 octombrie – 03 noiembrie 2017 a XXIII-a ediție a Colocviilor de Patrimoniu Cultural Imaterial și a III-a ediţie a Colocviilor Internaţionale „Nedeia.”
Din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, au participat etnologul Corina Isabella Csiszár și muzicologul Florin Avram, promovând revista de patrimoniu ethnologic şi memorie culturală Memoria ethnologica, revistă editată de Consiliul Judeţean Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, manager prof. dr. Ștefan Mariș. De asemenea, specialiștii băimăreni au prezentat și filmul documentar etnografic: „Fărșangul la Dămăcușeni.”
Temele acestei reuniuni şţiinţifice au fost: Cultura tradiţională – patrimoniu cultural imaterial şi Banatul viu la 2017. Colocviile s-au desfășurat pe următoarele secțiuni:
- Revistele de cultură tradiţională în peisajul publicistic actual;
- Cercetare etnologică – sistematizare şi valorificare a culturii tradiţionale;
- Sisteme de Inventariere/registrul elementelor de patrimoniu cultural imaterial vii/Repertoriul meşterilor şi practicilor tradiţionale;
- Exemple de bune practici de conservare şi promovare a culturii tradiționale;
- Rolul comunităţilor – punerea în valoare, transmiterea şi promovarea patrimoniului imaterial.
Au participat nume importante ale folclorului românesc precum: Oana Gabriela Petrică, Otilia Hedeșan, Gheorghe Țunea, Angelica Herac, Corina Mihăescu, Mirela Crețu, Iuliana Băncescu etc.
Prezentare lucrare
Atât pentru a îmbogăți arhiva instituției noastre, cât și pentru a consemna vechile tradiții maramureșene în revista Memoria Ethnologica, am întreprins cercetări de teren în cele 4 mari zone ale jud. Maramureș: în Țara Chioarului, Țara Codrului, Maramureșul Istoric și în Țara Lăpușului. Abundența informațiilor primite în anumite localități cercetate, se află în strânsă legătură cu personalitatea performerilor intervievați și capacitatea de conservare a folclorului în acele zone.
Și dacă Maramureșul Istoric s-a bucurat de o promovare puternică de-a lungul timpului, fiind cercetat intens de către specialiști, nu la fel au stat lucrurile până acum câțiva ani, în ceea ce privește folclorul Țării Lăpușului. Dacă ținutul Lăpușului s-a făcut remarcat prin străvechea hore lungă interpretată de către renumiți rapsozi precum Nicolae Pițiș sau Grigore Leșe, sau prin valoroasele sale biserici de lemn, nu la fel au stat lucrurile cu privire la obiceiurile acestei zone.
În Țara Lăpușului se păstrează ori s-au păstrat multă vreme numeroase manifestări comunitare de tip tradiţional, împreună cu o importantă încărcătură de semnificaţii arhaice. Obiceiurile practicate în relaţie cu momentele fundamentale ale existenţei – naştere, căsătorie, moarte – dar şi cu unele momente importante din derularea calendaristică a timpului – mai urmează în unele localități, măcar frânturi ale ceremonialului şi ritualului mitic, chiar dacă performerii sunt ţărani din sate marcate de fenomenul modernizării. Unele obiceiuri s-au pierdut sau chiar dacă se mai practică și-au pierdut valoarea ritualică, semnificația, sensul primordial. Avem de a face cu obiceiuri noi, ca expresii active ale spiritului uman, sistemul obiceiurilor nu se pierde ci se află într-o continuă schimbare şi regenerare.
În timpul cercetările etnologice din 2011, ne-a atras, în mod special, atenția unicul sat locuit de etnici maghiari, din Țara Lăpușului, numit Dămăcușeni. Performerii ne-au declarat faptul că în localitatea lor, nu s-au mai realizat cercetări de teren până în anul 2011. Comunitatea aceasta luptă să-și mențină specificitatea sa, obiceiurile maghiare foarte interesante, dintre care amintim riturile de trecere, Cinstirea Evelor și obiceiul Fărșangului. Subliniem și fenomenul de aculturație, fapt care certifică o relație echilibrată între comunități. Fărșangul ne-a trezit în mod special interesul, astfel, că am reușit în acest an să surprindem pe peliculă, fără reconstituiri și cosmetizări, acest obicei. Filmul documentar etnografic Fărșangul la Dămăcușeni, reușește să redea într-un mod inedit atât performarea actuală, cât și mărturiile celor care l-au trăit în urmă cu zeci de ani. Luna trecută am participat cu acest film la Festivalul concurs Ipostaze etnografice de la Galați și am obținut premiul 2. Așadar, vă mulțumesc pentru atenție și vă invit să vizionați filmul.
Filmul „Fărșangul la Dămăcușeni.” prezintă un străvechi obicei local ce se practică în Dămăcușeni, unicul sat maghiar din Țara Lăpușului, tradiţia păstrându-se vie şi nealterată până în zilele noastre, producţia reuşind să surprindă într-un mod inedit atât performarea lui actuală, cât şi mărturii ale celor care l-au trăit în urmă cu zeci de ani. Fărșangul reprezintă un ritual de alungare a iernii, preluat de la sași, și organizat în șezători în perioada dintre Bobotează şi Miercurea Cenuşii, zi care marchează începutul Postului Paştelui. Momentul culminant al Farşangului era acela de ingropare a iernii și a viciilor, la Lăsata Secului. Din cauza schimbărilor care au intervenit la nivelul comunităţii rurale, o dată cu dispariția șezătorilor, Farșangul se practică astăzi la căminul cultural din sat. În centrul solemnității stă păpușa ritualică de dimensiuni umane, confecționată din paie de grâu, ca imagine universală a agriculturii, și a fertilității. Grâul reprezintă cel mai sacral aliment în spaţiul european, simbol al nașterii, morţii şi reînvierii, cinstit în ceremoniile magice din cele mai vechi timpuri. Mascoida preia în mod magic asupra sa încărcătura viciilor omenești a spiritelor malefice, a păcatelor săvârșite de către comunitatea sătească, în perioada câșlegilor. Prin acest gest ritualic, sătenii se crede că vor intra neîntinați în postul Paștelui. Sărbătoarea ne amintește de Saturnaliile antice, în care ordinea firească a lucrurilor era răsturnată.
Pentru a nu fi recunoscuți, sătenii inventivi se maschează cât mai interesant, precum în cadrul ceremoniilor antice. Dansurile cu măști sunt legate de riturile agrare, nupțiale, inițiatice și funerare, la care participă cei vii și cei morți iar masca posedă o putere magică împotriva maleficului. Această sărbătoare a măştilor dezvăluie o altă realitate, în care firescul lucrurilor lasă loc exagerărilor şi grotescului. Masca devine obiect ritual, purtătorul măștii identificându-se cu personajul pe care îl reprezintă.
Păpușii, acoperite cu un giulgiu, și așezate pe masă pe un suport din lemn i se organizează o slujbă înmormântare simbolică, după tiparul înmormântărilor din sat. Moartea mascoidei reprezintă o adevărată cosmogonie ce regenerează timpul și spațiul. Se înmormântează iarna și obiceiurile acesteia, sugerând reinstaurarea primăverii mult așteptate. În carnavalurile populare, moartea i se asociază inițierii, pregătind trecerea la o nouă stare, atât a omului cât și a naturii. După slujba de înmormântare, păpușa este purtată pe brațe de către halot vivok (purtătorii morților), până la drumul principal al satului, unde va fi incinerată. Sacrificarea păpușii prin arderea ei în focul ritualic, evidențiază venirea primăverii, dar și moartea și renașterea ființei umane, purificată de păcate și pregătită pentru a intra în postul Mare.
Etnolog C.J.C.P.C.T. Maramureș, Corina Isabella Csiszár
