Pe Maria Zapca din Săpânța, o cunoașteți mulți de la târguri și expoziții. Că a umblat prin țări și orașe cu lucrurile făcute de mâinile ei: cămeși, cergi, traiste, ștrimfi din lână și alte cele. Acuma nu mai umblă, #stăacasă. Vorba vine, „stă”, că nu stă nicio clipă, își tot află ceva de făcut.
Maria s-o oprit un pic din lucru, să ne zică despre viața ei de acum, despre cum vede vremurile, despre ce necazuri o avut și cum și-o aflat alinare.
Da nu vă mai spunem noi ce zice, o puteți asculta pe ea grăind și bine-ați face, căci Maria Zapca nu are numai mânuri bune, îi pricepută și la cuvinte:
„Vă-mbrățișez pă tăți, cu pace, de-aici, din Săpânța, din Maramureș și vă-ndemn la multă, multă rugăciune, pântru aieste zile grele pe care le trăim. Mă bucur să aud că boresele din Maramureș lucră care de care mai mult și mai bine. Și io am învățat de la mama să torc, să țes, să împlitesc, să cos. Crescând lângă ie, câte olecuță am învățat die tăte.
Am gătat amu o teară de cergi alese pântru o pensiune, am făcut niște trăistuțe pântru o nuntă și amu’ ia, am pus o teară de pânză de bumbac pentru cămeși. Pântru mine, ordinul aiesta „să stai acasă” nu mi se pare defel greu. Dintotdeauna, mi s-o părut greu când o trebuit să mă duc de acasă, că-mi rămânea tăt lucru. Pântru o boreasă, să staie acasă, mai ales care-i găzdoaie, îi tare bine. Că își lucră lucru cum vre’. Io, amu am lăsat tăte, am ieșit în grădină șî am arat șî mi-am pus corompeii, cepele, buracii, sămânța de curechi, morvoii, petrenjeii, șălata, de tăte, să nu mă duc la bold când mi-a trebui câte oarice.
Trabă să știm cu tăți că ne-așteaptă zile tare grele, să ne-obișnuim cu ele. Că mi-aduc aminte de când eram cucoană, povestea moșu cum o fost fruntu, cum o fost ciuma, păduchii, foamitea pă oameni, cum o măcinat mălaiu cu tăt cu coceni și o făcut tocană și-o mâncat. Și mâncau mult borș, mâncăruri pe care amu noi nici la câni nu le dăm.
Io amu’ ie un an, am avut un năcaz tare mare. Și nime’ nu m-o putut mângâie, numa Dumniezău. Și-am cetit tare mult în Biblie. Șî pot să spun că într-adevăr, credința îi o terapie. Mi-aduc aminte primu text din biblie pă care l-am cetit anu aiesta, o fost din Psalmu 37 cu 5: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în el și el va lucra.
Tăți sperăm că va fi bine.”
Cercetare făcută de: Rada Pavel
Tematica: ocupații, meșteșuguri, vremuri grele
Performer: Maria Zapca, Săpânța
Fotografii: Diana Buzoianu Photography; arhiva personală a Mariei Zapca