Din fața bisericii de lemn monument UNESCO din Șurdești, astăzi fără de credincioși, părintele Marius Tomoș ne transmite un mesaj cu tâlc, sincer și adânc:
„Cum vor fi Paștile în acest an? Cum vom trăi marea sărbătoare în aceste vremuri de provocare a coronavirusului? Cu siguranță, altfel decât ne-am obișnuit.
Străzile Ierusalimului, orașul Învierii, sunt golite de pelerini. Cetatea Vaticanului, cu Piața Sfântul Petru, complet lipsită de credincioși. La fel, ulițele satelor noastre, pustii, bisericile goale. Ne aducem aminte, cu nostalgie, de lumina nopții sfinte, de biserica împodobită din ziua de Paști, de oamenii îmbrăcați în straie de sărbătoare, de coșercile încărcate de bucate, de bucuria sărbătorii întipărită pe fețele tuturor. Nu avem cum să uităm nici darul dezlegării sacramentale, care ne-a ușurat sufletul și nici bucuria primirii lui Iisus în sfânta Euharistie.
Ne încearcă sentimente diverse: frustrare, resemnare, supărare, sau chiar acel neplăcut sentiment de frică. Frica de a nu ne contamina, de a nu ne îmbolnavi, noi sau cei dragi nouă. Și apostolii au trecut prin momente de debusolare, în care nici sentimentul fricii nu i-a ocolit. Cât de asemănătoare este experiența pe care o trăim, ne spune sfântul evanghelist Ioan:
<<În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii, erau încuiate de frica iudeilor, a venit Iisus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! >>
Iată, Evanghelia ne dă curaj și speranță. Iisus a învins moartea, Iisus este viu. Dumnezeu este atotputernic, Dumnezeu are ultimul cuvânt.
Nu este timpul frustrărilor, al nemulțumirilor, al agitației, al împotrivirilor, nu este timpul coronavirusului, este timpul Jertfei lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Este timpul rugăciunii pentru noi și pentru cei dragi, pentru cei mai greu încercați, în aceste vremuri de boală și suferință, pentru cei care se jertfesc într-un fel sau altul pentru a salva vieți, pentru binele omenirii. Este timpul reculegerii personale și, de ce nu, timpul bucuriei vieții de familie. Este timp de har care trebuie prețuit.
Biserica ne invită în această vreme să redescoperim o altă realitate a vieții, a vieții spirituale, a frumuseții vieții, „biserica domestică”, biserica de acasă. Să redescoperim frumusețea și bucuria rugăciunii împreună cu cei dragi, să redescoperim gesturile spirituale de acasă, în lipsa gesturilor oficiale sau publice din bisericile noastre… Să transformăm sentimentul de frică printr-o supunere înțeleaptă față de deciziile autorităților și o sfântă ascultare față de recomandările bisericii într-o atitudine de responsabilitate față de propria persoană și față de ceilalți. Ni se cere o mică jertfă: aceea de a rămâne o vreme, fizic, mai retrași. Dacă ni se pare prea mult, poate ar trebui să reflectăm puțin…
Să ne amintim de jertfa atâtor eroi ai neamului, cărora le datorăm libertatea noastră. Să ne gândim la atâția mărturisitori ai credinței și ai adevărului, să ne gândim, în mod special, la episcopii martiri ai bisericii noastre. Ani, poate zeci de ani fără Paști, celebrând doar Săptămâna Mare. Fără flori de Florii, doar cu florile de gheață de pe ferestrele celulelor. Fără a săruta un crucifix în Săptămâna Mare, îmbrățișând la piept doar cruci de gratii. Fără lumină de Înviere, zărind doar micile licăriri ale stelelor, pe o frântură de cer pe care, poate, o puteau vedea. Fără pâine și vin sfințite, fără patrafir, fără sacramente, fără liturghie, fără Paști. Ani la rând fără fast, dar ancorați bine în Dumnezeu, cu credință neclintită în sufletele lor. Cu Dumnezeu prezent în sufletele lor. Azi sunt în ceruri, sunt sfinții noștri.
Așa va fi Paștele în acest an. Mai sărac în fast, dar, probabil mai bogat în frumusețea sufletelor noastre. Nu va fi o sărbătoare a celebrărilor publice. Va fi o sărbătoare a dorului. A dorului după biserică, după sacramente, după a ne simți, din nou, cu totul liberi. Va fi sărbătoarea tainică, ce ne va învăța să prețuim mai mult frumusețea vieții. Să fim mai concreți în realizarea atâtor promisiuni ale noastre bune. Să prețuim mai mult oamenii, natura, toate darurile mari și mici pe care ni le dă Dumnezeu. Să fim mai buni, mai iertători, mai iubitori, mai puțin comozi și mai activi.
Biserica din Șurdești, mândria comunității noastre, care a dus numele satului nostru peste tot pământul, ne-a așteptat în fiecare an, de Paști, la rugăciune. Acum, va veghea peste casele noastre, cuprinzându-ne în rugăciunea sfinților din minunatele sale icoane. Emblematic pentru comunitatea noastră este Udătoriul din Șurdești, care are loc a doua zi de Paști. Este un obicei agrar, o sărbătoare dedicată muncii câmpului. Începe la biserică, cu invocarea binecuvântării cerului peste țarinile și munca oamenilor. Întregul sat se adună în fața bisericii, ca să afle cine este cel mai harnic gospodar, dar și cine nu a respectat postul Paștelui. Este serbat întâiul gospodar, „sunt pedepsiți păcătoșii”, apoi are loc un program artistic, cu muzică tradițională și multă voie bună. Și această sărbătoare, care atrage tot mai mulți admiratori de la an la an, din întreaga lume, ne va lipsi de această dată. Se va muta în amintirile noastre frumoase.
Multe lucruri cu care ne-am obișnuit ne vor lipsi în acest an. N-artrebui, însă, să ne lipsească esențialul. Sentimentul bucuriei învierii lui Iisus, mulțumirea și recunoștința noastră. În rugăciune, cu inimile deschise și cu încredere în manifestarea iubirii lui Dumnezeu, pace vouă, pacea sfântă, va încălzi sufletele noastre. Darul mântuirii și bucuria Învierii să umple casele și inimile voastre. Hristos a înviat!”
Cercetare: Rada Pavel
Tematica: sărbătoarea Paștilor
Performer: părintele Marius Tomoș, Șurdești
Fotografii: selecții din tabăra Fotoetnografica