Dragii noștri,
În perioada aceasta, nu mai putem face cercetare etnologică așa cum făceam odinioară… în viața de dinainte de coronavirus. Nu mai cutreierăm satele, nu mai intrăm în casele oamenilor.
Dar totuși… ținând cont că lumea satului continuă să își ducă traiul, chiar dacă a renunțat la obiceiuri fără de care greu s-ar fi putut imagina vreodată, nu ne putem nici noi ține departe de ea chiar de tot. Comunicăm, în continuare, cu locuitorii satelor din Maramureș, așa cum ne permit timpurile: la telefon, pe rețele de socializare, prin email. Așa că putem spune că avem o activitate nouă, care, pentru că „trebuia să poarte un nume”, i s-a spus: „tele-cercetare”.
Cum continuă viața în satele din Maramureș?
Fără mers la biserică, fără mers la târguri, fără mers la cârciumă, fără adunări de niciun fel. De vorbit peste gard se mai vorbește… Și de lucru în casă și pe lângă casă… este destul, oi-oi!
Am gândit o rubrică numită „Tradiții maramureșene… în aste vremuri cu baiuri”, prin intermediul căreia dorim să vă transmitem, prin texte,fotografii, înregistrări audio și video, ce fac maramureșenii acum, în perioada aceasta de izolare. Nu vă promitem materiale de o ireproșabilă calitate tehnică, le facem cum putem, dar vrem să vă oferim, cu drag, niște vorbe de încurajare și de leac de aici, din Maramureșul tradițional.
Să fiți sănătoși și să ne urmăriți și pe facebook și instagram: